— Mamă, poți să încetezi să te amesteci mereu în familia mea și să-mi jignești soția? Înțelegi măcar ce faci?

În casă s-a lăsat o liniște apăsătoare.

Elena a rămas nemișcată lângă masa din bucătărie, cu prosopul în mână. Soacra ei, Victoria, tocmai îi spusese pentru a treia oară în aceeași săptămână că „nu este o femeie potrivită” pentru fiul ei.

Dar de data aceasta, soțul Elenei nu mai tăcuse.

Andrei stătea în mijlocul sufrageriei și își privea mama cu o expresie pe care ea nu i-o mai văzuse niciodată.

— Mamă, te întreb serios. Înțelegi ce faci?

Victoria clipi des.

— Ce fac? Încerc să-mi protejez fiul!

— Nu mă protejezi. Îmi distrugi familia.

Femeia râse scurt.

— Familia ta? Andrei, tu ești fiul meu. Ea a apărut în viața ta acum câțiva ani și deja te-a făcut să vorbești așa cu propria mamă.

Elena și-a coborât privirea.

Nu voia să intervină.

Nu voia ca discuția să devină și mai urâtă.

Dar adevărul era că acea scenă nu apăruse din senin.

Totul începuse cu aproape un an în urmă.

La început, Victoria fusese amabilă.

Prea amabilă.

Îi aducea Elenei mâncare, îi oferea sfaturi și o suna aproape în fiecare dimineață.

— Ai dormit bine?

— Da, mulțumesc.

— Andrei a plecat la serviciu?

— Da.

— Și ce i-ai pus la pachet?

Întrebările păreau inocente.

Până când au început să devină controale.

— De ce nu gătești supă?

— De ce lucrezi atât de mult?

— De ce nu porți haine mai elegante?

— De ce nu ai grijă mai bine de Andrei?

Elena încerca mereu să răspundă calm.

— Ne descurcăm bine, Victoria.

Victoria zâmbea.

— Sigur. Așa spune orice femeie care nu vrea să recunoască faptul că are nevoie de ajutor.

Andrei, însă, nu vedea totul.

Sau poate nu voia să vadă.

Când Elena îi povestea ce se întâmplase, el răspundea:

— Așa este mama. Nu o face cu rea intenție.

— Dar mă rănește.

— Știu. O să vorbesc cu ea.

Și atât.

Vorbea.

Dar nimic nu se schimba.

Victoria începea să apară tot mai des.

Uneori fără să anunțe.

Odată a intrat în apartament și a găsit-o pe Elena lucrând la laptop.

— Iar stai la calculator?

— Sunt la serviciu.

— La ora asta?

— Lucrez de acasă.

Victoria a oftat.

— Pe vremea mea, femeile știau să-și pună familia pe primul loc.

Elena a încercat să ignore comentariul.

Dar femeia a continuat.

— Andrei are nevoie de o soție adevărată, nu de cineva care stă toată ziua cu ochii într-un ecran.

În acea seară, Elena i-a povestit soțului ei.

Andrei a tăcut câteva secunde.

— O să vorbesc cu ea.

— Mi-ai mai spus asta.

— Știu.

— Și?

Andrei nu a mai răspuns.

Câteva săptămâni mai târziu, Victoria a început să critice și felul în care Elena administra banii.

Într-o zi a venit cu o pungă plină de cumpărături.

— Am cumpărat mâncare. La voi în frigider nu era mare lucru.

Elena a privit-o nedumerită.

— Era suficient.

— Pentru tine, poate.

Apoi a deschis dulapurile.

— Uite! Aproape nimic.

— Victoria, te rog să nu-mi mai verifici lucrurile.

— Eu doar încerc să te ajut.

— Atunci întreabă-mă înainte.

Victoria a trântit ușa dulapului.

— Ești foarte sensibilă.

Elena nu a răspuns.

Dar în interiorul ei se aduna tot mai multă oboseală.

Apoi a venit ziua în care Victoria a depășit orice limită.

Era ziua de naștere a Elenei.

Andrei îi pregătise o cină simplă acasă.

Pentru prima dată după mult timp, Elena era fericită.

Până când soneria a sunat.

Victoria.

Fără invitație.

În mâini ținea o cutie mare.

— Am venit să văd cum petreceți.

Andrei a zâmbit stânjenit.

— Mamă, nu știam că vii.

— Sunt mama ta. Nu trebuie să mă inviți.

Elena a încercat să zâmbească.

— Bună seara.

Victoria a pus cutia pe masă.

— Ți-am adus un cadou.

Elena a deschis-o.

Înăuntru era un set de vase.

— Sunt pentru bucătărie.

— Mulțumesc.

Victoria a privit-o de sus până jos.

— Poate te ajută să gătești mai des.

Andrei a tresărit.

— Mamă…

— Ce? Am spus ceva greșit?

Elena a încercat să schimbe subiectul.

Dar Victoria nu s-a oprit.

— Apropo, Andrei, am vorbit cu verișoara ta. Ea a spus că femeile care lucrează atât de mult ajung să-și neglijeze soții.

Elena a pus furculița jos.

— Victoria, este ziua mea. Te rog.

— Tocmai pentru că este ziua ta îți spun adevărul.

Andrei a rămas tăcut.

Elena s-a ridicat de la masă și a intrat în dormitor.

Acolo, pentru prima dată, a plâns.

Nu pentru că Victoria o insultase.

Ci pentru că soțul ei nu spusese nimic.

În acea noapte, Elena i-a spus:

— Dacă nu pui tu limite, va trebui să le pun eu.

Andrei a privit-o.

— Ai dreptate.

— Nu mai vreau să mă lupt cu mama ta.

— Nici nu trebuie.

Dar următoarele luni au fost și mai grele.

Victoria începea să-i trimită lui Andrei mesaje despre Elena.

„Nu este femeia potrivită pentru tine.”

„Ai devenit alt om de când ești cu ea.”

„Nu te mai recunosc.”

„Îți va distruge viața.”

Andrei nu îi arăta Elenei toate mesajele.

Dar ea simțea că ceva se schimbase.

Într-o seară, Victoria a venit din nou la ei.

A intrat în bucătărie și a început să vorbească despre o presupusă problemă financiară.

— Andrei, trebuie să discutăm.

— Despre ce?

— Despre cum cheltuiește soția ta banii.

Elena a ridicat privirea.

— Poftim?

Victoria a continuat:

— Am văzut factura pentru mobilierul nou.

— Era banii noștri.

— Exact. Banii lui Andrei.

Elena a rămas fără cuvinte.

— Banii noștri sunt comuni.

Victoria a râs.

— Asta spui tu.

Atunci Andrei s-a ridicat.

— Mamă, ajunge.

Victoria s-a întors spre el.

— Ce?