Larisa îi găsise din întâmplare. Venise acasă cu două ore mai devreme, deoarece clientul își mutase întâlnirea pentru luni. În hol stăteau cunoscuții adidași ai Alinei — albi, cu șireturi roz, cumpărați săptămâna trecută.
Din dormitor se auzea vocea lui Filip — caldă, învăluitoare, aceeași voce cu care, acum trei ani, pe faleză, îi șoptise „te iubesc”. Doar că acum, cuvintele erau destinate altei femei. propriei sale surori.
Larisa nu a țipat. A închis ușa în liniște, s-a așezat pe taburetul din bucătărie și a înghețat. Palmele îi stăteau nemișcate pe genunchi, ca ale unui om care tocmai fusese lovit, dar care încă nu realizase unde anume.
Zece minute mai târziu, Alina a ieșit în bucătărie. Părul îi era prins în grabă, iar rujul — întins. Când și-a văzut sora, a făcut un pas înapoi.
— Lara? Tu… nu trebuia să fii la întâlnire?
— Întâlnirea s-a anulat — a răspuns Larisa, ridicându-și privirea calmă către ea. — Dar, se pare că o altă întâlnire a avut loc.
— Nu e ce crezi — a încercat Alina, trecându-și nervoasă mâna prin păr.
— Alina, nu mai spune nimic. Am auzit destul. Nu sunt nici surdă, nici oarbă.
— Ascultă, doar stăteam de vorbă — a făcut Alina un pas înainte, cu vocea mieroasă. — El a venit, eu am venit, pur și simplu s-a întâmplat…
— „S-a întâmplat” — a repetat Larisa cu un zâmbet amar. — Ai ruj pe bărbie. Șterge-l. Din dormitor a apărut Filip. Cămașa îi era încheiată greșit. A înlemnit în prag, iar fața i-a căpătat o nuanță pământie.
— Larisa, lasă-mă să explic.
— Să explici? — și-a înclinat ea ușor capul. — Bine. Explică. Dar nu minți. Măcar o dată — nu minți.
— Ea a venit singură. Nu o așteptam. Am băut un ceai, am început să vorbim și…
— Și ceaiul s-a terminat în patul nostru?
Larisa s-a ridicat.
— Bine. Nu o să fac nicio scenă. Plecați amândoi. Imediat.
— Lara, hai să vorbim diseară, când te vei calma — a încercat Filip să o prindă de mână.
Ea și-a tras mâna ca și cum ar fi atins ceva înfocat.
— Nu mă atinge. Am spus să ieșiți. Imediat.
Ușa s-a închis. Larisa s-a așezat din nou pe taburet. Nu plângea. Își număra respirațiile. Unu. Doi. Trei. La patru, a sunat la tatăl ei, Ghenadii. Acesta a ajuns după 40 de minute, aducându-i o pungă cu mandarine — gestul lui de consolare din copilărie.
După ce i-a povestit totul, Larisa a sunat-o pe mama ei, Tamara.
— Larisa, nu fi copilăroasă, sora ta nu e de vină… bărbații sunt bărbați — i-a replicat mama rece, preocupată doar de faptul că nunta era deja plătită. — Nu anula nunta pentru o „alunecare” a lui Filip.
Larisa a înțeles atunci că nu va primi susținere din partea familiei. — Tată — a spus ea hotărâtă — nunta nu va mai avea loc. Dar am nevoie de ajutorul tău. Vreau ca sala de evenimente rezervată să joace un alt rol. Nu de nuntă, ci de despărțire.
În zilele ce au urmat, Larisa a aflat că și prietena ei cea mai bună, Vika, știa de relația lor de trei săptămâni și tăcuse pentru a nu-i „strica nunta”. I-a blocat pe toți.
Sâmbăta, la restaurantul „Kalinov Most”, invitații au venit crezând că vor participa la nuntă. Filip a apărut și el, sigur pe sine, crezând că Larisa „s-a calmat”.
Exact la ora stabilită, luminile s-au stins. Pe ecranul mare a apărut Larisa, calmă, într-o rochie neagră.
— Bună ziua. Nuntă nu va fi. Iată de ce.
Au început să ruleze capturile de ecran din mesajele lui Filip către Alina și către alți prieteni: planurile lui de a-i lua apartamentul moștenit de la bunică, jignirile la adresa „naivei Larisa” și confirmarea clară a trădării.
În sală s-a așternut o liniște mormântală. Filip a încercat să protesteze, dar Ghenadii, stând lângă proiector, l-a redus la tăcere cu o singură privire severă. Toți invitații au văzut cum Filip se referea la nuntă ca la o „mină de aur”.
După ce totul a fost expus, pe ecran a apărut din nou Larisa:
— Acum, vestea bună. Sala este plătită, mâncarea este comandată. Vă invit pe toți cei care au rămas să sărbătoriți cu mine începutul noii mele vieți. Fără minciuni și fără oameni care confundă iubirea cu aritmetica.
Invitații au început să aplaude, timid la început, apoi cu entuziasm. Filip a rămas singur în mijlocul sălii, un paria în fața tuturor. A încercat să o sune pe Larisa, dar ea i-a răspuns scurt:
— Lucrurile tale sunt la ușă. Broaștele au fost schimbate. Ai pierdut, Filip. Nu pentru că sunt eu mai puternică, ci pentru că ai uitat că oamenii cinstiți nu pot fi mințiți la nesfârșit.
Larisa a intrat apoi în restaurant, purtându-și rochia neagră ca pe o armură. Era liberă. La masa ei, pe fața de masă albă, stăteau câteva mandarine. Era, pentru prima dată după mult timp, cu adevărat acasă.