— De ce ar trebui să plec eu?
Apartamentul acesta este al meu! Wera stătea în mijlocul propriului living și privea cum valizele erau aduse în casa ei. Sora însărcinată a soțului ei stătea stingheră la ușă, mângâindu-și burta rotunjită.
Iar soacra ei, Galina Petrovna, dădea ordine cu un ton ferm muncitorilor, arătând unde să fie puse lucrurile.
— Nu face scandal — spuse rece soacra.
— Lena trece printr-o perioadă grea. Are nevoie de liniște. Înțelegi că o femeie însărcinată nu trebuie să se streseze, nu?
Wera se uită la soțul ei. Serghei stătea lângă fereastră și privea fix afară.
Tăcea.
Îi evita privirea.
Și chiar atunci a înțeles.
Decizia fusese luată fără ea.
În propria ei casă, cumpărată cu banii ei, părerea ei nu mai conta. Wera îl cunoscuse pe Serghei la o întâlnire între prieteni comuni.
Pe atunci lucra de ani buni ca analist financiar într-o companie mare și reușise să cumpere un apartament cu două camere prin credit.
— Ești atât de independentă — îi spunea Serghei la început.
— Nu orice femeie reușește să-și plătească singură creditul.
— M-am obișnuit să mă bazez doar pe mine — zâmbea Wera.
După nuntă, Serghei s-a mutat la ea.
Apartamentul era oficial doar pe numele ei, dar Wera nu a subliniat niciodată acest lucru.
— Acum suntem o familie — spunea ea.
— Ce mai contează pe numele cui este?
Relația cu soacra a fost dificilă încă de la început. Galina Petrovna locuia într-un sat mic, la două ore de oraș, într-o casă veche, fără condiții moderne. Se plângea des, dar refuza să se mute.
Încă de la prima întâlnire spusese:
— Serghei, sper să nu uiți de sora ta.
Lena nu s-ar descurca fără tine. E atât de fragilă.
Sora mai mică a soțului era opusul Werei: instabilă, dependentă de familie, mereu în probleme.
Când a anunțat că este însărcinată și că tatăl copilului a dispărut, Galina a intrat în panică.
— Trebuie s-o ajutăm!
La început, Wera chiar a simțit compasiune.
Dar „ajutorul” s-a transformat rapid în obligație.
Iar recunoștința nu a venit niciodată.
Într-o seară, Serghei s-a așezat lângă ea pe canapea.
— Lena nu se descurcă singură în chirie — a spus el.
— Poate ar putea sta la noi, doar temporar.
Wera l-a privit.
— Și unde ar dormi?
— În bucătărie?
Serghei a făcut un gest iritat.
— E însărcinată!
Wera a înțeles că discuția nu se terminase.
Se înșela.

Vineri seara a venit acasă mai devreme și a găsit valize și cutii.
Soacra și Lena erau deja acolo.
— Ajut-o să se așeze — spuse Galina.
— Ce se întâmplă?
— Lena se mută aici. Serghei a spus că ați fost de acord. Pentru prima dată, Wera s-a simțit străină în propria casă.
A doua zi, soacra a început să schimbe totul.
— Camera a doua va fi pentru Lena.
Tu și Serghei veți dormi în dormitor.
— Este biroul meu — spuse Wera.
— Lucrez aici.
— O să reziști — răspunse soacra.
— Poți lucra în bucătărie.
Câteva zile mai târziu, Wera a auzit o conversație care a schimbat totul: plănuiau s-o dea afară după naștere. În weekend, la o „ședință de familie”, soacra a preluat controlul.
— Am decis că Wera va merge temporar la părinții ei.
Wera s-a ridicat.
A luat un dosar.
Și a pus pe masă actele casei.
— Ascultați-mă bine.
Apartamentul acesta este al meu.
L-am cumpărat înainte de căsătorie.
Nimeni nu va decide în locul meu.
— Nu ți-e rușine? — țipă soacra.
— Lena este însărcinată!
Wera s-a uitat la Serghei.
— Alege.
Ori familia ta pleacă din casa mea, ori pleci cu ei.
Tăcere.
Iar tăcerea a fost răspunsul.
A doua zi, Wera a cerut divorțul.
Fără teamă.
Fără ezitare.
După o săptămână, Serghei a plecat.
Împreună cu Lena.
Timp de luni de zile, soacra a continuat să o învinuiască.
Dar Wera nu a mai răspuns.
Cu timpul a înțeles un lucru simplu.
Familia lui Serghei nu văzuse niciodată acea casă ca fiind a ei.
Ci doar ca o soluție la problemele lor.
Iar pe ea — ca pe un obstacol. Într-o seară, privind luminile orașului, a zâmbit.
Își pierduse soțul.
Dar câștigase ceva mult mai important.
Respectul de sine.
Pentru că e mai bine să fii singur în propria casă,
decât străin în propria viață.

