Ilya trânti pe masa din bucătărie un dosar voluminos din plastic. Izbitura surdă o făcu pe Daria să tresară și să scape prosopul ud din mâini. Pe blat, chiar lângă omleta neterminată și firimiturile de pâine, se împrăștiară printuri cu planuri, grafice și calcule de costuri.
— Am calculat totul, Daria. Am analizat piața, am vorbit cu oameni care se pricep — Ilya se aplecă peste masă, sprijinindu-se greu în palme. — Destul cu amânările. Casa bunicului tău trebuie scoasă la vânzare chiar mâine.
Daria ridică liniștit prosopul de pe podea și îl agăță în cuier. În interior simțea cum i se strânge stomacul, dar la exterior rămase calmă.
— Ilya, ți-am spus deja. Nu vând casa bunicului Matvei. Este amintirea mea. Și este a mea.
— Amintirile nu aduc bani! — izbucni el nervos. — În timp ce noi numărăm fiecare leu aici, la Sankt Petersburg stă un capital blocat degeaba!
Se opri o clipă, apoi continuă:
— Uite cum facem: vindem, împărțim banii — jumătate pentru mine, o parte pentru mama — iar tu îți iei o mașină sau o garsonieră.
Daria îl privea în tăcere pe bărbatul cu care fusese căsătorită trei ani și simțea cum ceva în ea se rupe. Se cunoscuseră la un târg de construcții. Ea designer peisagist, el responsabil de aprovizionare. Un om simplu, fără mari ambiții, dar părea stabil.
S-au căsătorit modest, într-o cafenea mică. Ea l-a primit în apartamentul ei cu trei camere moștenit de la părinți. El venise cu o singură valiză albastră.
— Ne descurcăm noi — spusese atunci, punându-și cămășile în dulap. — Sunt bărbat, voi întreține familia.
Dar anii au trecut, iar familia a fost întreținută mai ales de Daria. Ea avea tot mai multe proiecte, el rămânea la un salariu fix și își schimba mereu „pasiunile”.
La început împărțeau totul. Apoi, totul a căzut pe umerii ei: chirie, mâncare, reparații.

„Suntem o familie”, repeta el. Și ea îl credea.
Totul s-a schimbat după moartea bunicului Matvei. Casa lui veche de lângă Sankt Petersburg, înconjurată de pini, îi rămăsese ei prin testament — singurei persoane care l-a îngrijit cu adevărat.
Când a aflat valoarea proprietății, Ilya s-a schimbat. Brusc, a devenit atent, amabil, plin de planuri.
Apoi au apărut „ideile de afaceri”.
— Vindem casa și facem o firmă — spunea el.
Când Daria a refuzat, a intervenit și mama lui, Tamara Vasilievna, cu planuri deja făcute și împărțirea banilor „pentru familie”.
Dar Daria a rămas fermă: casa nu era de vânzare.
Iar acum Ilya revenea cu același plan.
— Deci împărțim totul: jumătate pentru mine, o parte pentru mama — repetă el. — Și tu îți vezi de viața ta.
— „Casa ta”? — întrebă ea încet.
— Da. Și mâine mergem la agentul imobiliar.
Daria închise robinetul și îl privi direct.
— Nu mergi nicăieri.
— Ce?
— Nu mergi la niciun agent. Pleci din casă.
Ilya râse nervos.
— Divorț? Dintr-o discuție?
— Nu dintr-o discuție. Din cauza ta.
Fața lui se întări.
— Apartamentul e al meu!
— Nu. Este al meu. Îl aveam înainte de căsătorie. Nu ești proprietar aici.
— Am investit în renovări!
— Din banii mei.
Tăcere.
— Împărțim totul în instanță! — izbucni el.
— Încearcă.
După acea zi, el a plecat. Cu valiza albastră. Ca la început.
Au urmat mesaje, acuzații, apoi liniște.
Divorțul a fost rapid. Actele erau clare: apartamentul și moștenirea îi aparțineau ei.
Câteva luni mai târziu, Daria s-a mutat în casa bunicului Matvei. A refăcut grădina, a reparat totul și a început o viață nouă, liniștită.
Ilya a rămas cu mama lui, spunând că „femeile profită de bărbați”.
Dar Daria nu mai asculta.
